Inna a ajuns pe Netflix! Piesa celebrei cântărețe apare în serialul Elite

Daniel Scripcaru    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri mondene
10/09/2019, 17:29
Inna a ajuns pe Netflix! Piesa celebrei cântărețe apare în serialul Elite GALERIE FOTO
Inna a ajuns cu o piesă într-un serial Netflix. Sursa foto: infomusic.ro

Inna a ajuns cu o melodie pe Netflix! Celebra cântăreață din România asigură coloana sonoră a serialului ”Elite” cu piesa „Sin Ti”, de pe albumul „YO”. Aceasta apare în episodul 6 din cel de-al doilea sezon al serialului original Netflix, „Elite”.

Inna a ajuns cu o piesă într-un serial Netflix

Cântăreața a și vorbit despre acest eveniment și a spus că includerea melodiei sale în celebrul serial o bucură. “Este o surpriză frumoasă și mă bucur de fiecare dată atunci când muzica îmi este apreciată”, a spus INNA.

Nu este prima dată când o melidie de-a sa este preluată într-un serial. Tot anul acesta, o altă piesă compusă de INNA, ”Tu Manera”, tot de pe album ”YO”, a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului ”Grand Hotel” de la ABC, produs de Eva Longoria.

Melodia „Sin Ti”, de pe albumul „YO” apare în serialul ”Elite”

Artista și-a extins activitatea! Recent, Inna a lansat INNAMag, propria revistă online, un vis devenit realitate pentru artistă, unde aceasta scrie despre oameni dragi pe care îi respectă, despre lucruri pe care le apreciază și pe care le recomandă, împărtășește multe fotografii realizate de-a lungul timpului, povestește despre experiențele sale în jurul lumii, dar și multe alte surprize!

INNA Mag este disponibilă pe site-ul www.innaofficial.com

Anul acesta, INNA a lansat albumul „YO”, un album sincer, intens, scris cu multă iubire și sinceritate, din suflet, chiar de artistă și produs de David Ciente, alături de care a mai colaborat pentru „Ruleta”, „Gimme Gimme” și „Nirvana”. Albumul a fost lansat de Global Records în colaborare cu ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

“YO” include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.  Piesele se numesc “RA”, “Contigo”, “Iguana”, “Si, Mama”, “Sin Ti”, “Locura”, “Fuego”, “Tu Manera”, “La Vida”, “Gitana”, “Te Vas”.

INNA a performat în peste 800 de concerte, are peste 11 milioane de fani pe Facebook, 1.5 milioane de fani pe Twitter și 2.7 milioane de fani pe Instagram și de curând a atins un nou record pe YouTube: are 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal de YouTube și peste 5 milioane de abonați.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×