Ninge peste România! În județul Neamț se intervine cu material antiderapant. Live Video de la Bâlea Lac acolo unde zăpada a acoperit totul

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
31/10/2019, 08:25
Ninge peste România! În județul Neamț se intervine cu material antiderapant. Live Video de la Bâlea Lac acolo unde zăpada a acoperit totul
Ninsorile s-au abătut peste România. Sursa foto - facebook

Ninge peste România! Nici nu am intrat în luna noiembrie și ninsorile și-au făcut deja apariția, semn că vom avea o iarnă lungă și grea așa cum ne-au și avertizat, de altfel, specialiștii. În acest moment ninge în județul Neamț, în apropierea localităţii Petru Vodă. A fost deja afectată circulația pe Drumul Național 15B (DN 15B), potrivit unui comunicat al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.

Ninge peste România!

Autoritățile au fost nevoite să trateze drumul cu material antiderapant, iar un echipaj al DRDP Iași acționează preventiv în zonă, cu o autobasculantă dotată cu lamă. Temperatura aerului este de 1 grad Celsius, iar la nivel de judeţ se înregistrează ploi şi temperaturi pozitive, cuprinse între 1 şi 6 grade Celsius. Reprezentanţii DRDP Iaşi, care precizează că asemenea fenomene sunt așteptate în toate zonele de munte din ţară, le recomandă şoferilor să circule cu atenţie şi să aibă maşinile echipate corespunzător.

Peisaj de basm și la Toplița. Mai mulți utilizatori din zonă au urcat în mediul online diverse clipuri în care arată situația de la ei din oraș. Astfel, azi noapte, la ora 22.40, ningea ca în povești. Fulgii mari au acoperit destul de repede asfaltul și azi dimineață există un strat substanțial de zăpadă, spre fericirea copiilor care se află într-o scurtă vacanță. Nu la fel de bine au primit vestea conducătorii auto care din acest moment sunt obligați să aibă anvelope de iarnă.

Live Video de la Bâlea Lac acolo unde zăpada a acoperit totul

În mod evident, toată lumea se întreabă cum este vremea la Bâlea Lac. Vă oferim un link LIVE VIDEO prin care puteți observa cum zăpada s-a așternut serios. Absolut toată zona este acoperită de omăt și ninsoarea pare să nu se oprească prea curând. Vă reamintim că cei de la Administrația Națională de Meteorologie au avertizat asupra faptului că ar putea urma o iarnă foarte lungă și dificilă.

De altfel, chiar în acest moment, țara noastră este traversată de un val polar, unul care a adus cu el o scădere drastică a temperaturilor și primele semne ale iernii.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×