O româncă, posibila şefă a misiunii FMI în Grecia

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
21/07/2015, 21:57
O româncă, posibila şefă a misiunii FMI în Grecia GALERIE FOTO

Şefa misiunii Fondului Monetar Internaţional în Grecia va fi românca Delia Velculescu, care este familiarizată cu caracteristicile economiei elene, a anunţat publicaţia ‘Kathimerini’, transmite site-ul greekreporter.com.

În 2009, Delia Velculescu a fost coautorul unei analize a FMI dedicată economiei Greciei, iar în 2013 a fost reprezentantul FMI în echipa de creditori internaţionali care a negociat pachetul de asistenţă financiară acordat Ciprului.

Conform publicaţiei elene ‘Kathimerini’, actualul şef al misiunii Fondului Monetar Internaţional în Grecia, Rishi Goyal, este acuzat de comportament rigid şi intransigent în timpul negocierilor cu precedentul Guvern de la Atena.

Săptămâna trecută, Grecia a obţinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienţi pentru a asigura finanţarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaţionali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

La cel de-al treilea plan de asistenţă pe trei ani acordat Greciei, Mecanismul European de Stabilitate (MES) va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de miliarde de euro. Fondul Monetar Internaţional are în prezent la dispoziţie pentru Grecia 16 miliarde de euro dintr-un program care va expira în luna martie 2016.

sursa: ziare.com

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×