Sporturi

Leonard Doroftei a plecat în Canada: “Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!”

08.07.2019 | 15:56
Leonard Doroftei a plecat in Canada Nimeni nu la sprijinit in vreun fel
Leonard Doroftei a plecat în Canada Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!

Fostul boxeur Leonard Doroftei a luat o decizie neașteptată. Campionul român a plecat în Canada alături de familie, decizia fiind una știută de puțini apropiați. El urmează să se stabilească definitiv acolo după ce a avut mai multe probleme cu localul său din Ploiești

Leonard Doroftei a plecat în Canada: “Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!”

Primăria Ploiești l-a somat pe Doroftei să își mute barul din centrul Ploieștiului, iar de atunci lucrurile nu au mers prea bine. Fostul boxeur și-a mutat afacerea în apropierea arenei “Ilie Oană”, însă lucrurile nu au mers deloc bine pentru “Moșu”, care a amenințat de mai multe ori că pleacă din țară definitiv.

“N-a mai putut rezista presiunii de aici. Ar fi vrut să rămână în ţară, dar nu a mai avut nici o motivaţie. Va încerca să se reintegreze în societatea canadiană, mai ales că toată familia lui deţine cetăţenia acestei ţări. El ştie viaţa de acolo. Ştie la ce să se aştepte în Canada. E păcat că a ajuns să recurgă la acest gest. Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel”, a spus un prieten de familie conform Telekomsport.

Leonard Doroftei a plecat în Canada Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!
Leonard Doroftei a plecat în Canada Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!

Leonard Doroftei a semnat în 1997 un contract cu Interbox, un club canadian. Din 1998 a boxat în Canada și Statele Unite și în anul 2002 a reușit să câștige titlul mondial WBA după un meci epic împotriva lui Raul Balbi. Doroftei i-a acordat revanșa lui Balbi la București, în luna mai a aceluiași an, însă românul l-a învins din nou pe argentinian în Sala Polivalentă.

Ultimul meci din cariera lui Leonard Doroftei a venit în 2004 când românul a fost învins de Arturo Gatti, într-un meci pentru titlul mondial WBC. “Moșu” nu a rezistat și a fost învins în runda a doua a confruntării. Doroftei și-a încheiat cariera cu 22 de victorii, 1 remiză și 1 înfrângere.

  • 2 medalii de bronz a obținut Doroftei la Jocurile Olimpice (Barcelona 1992, Atalanta 1996)
  • 49 de ani are Leonard Doroftei