Zodiac chinezesc pentru miercuri, 4 martie 2020. Maimuțele sunt copleșite de emoții negative

Bogdan Solomon   
în Horoscop
03/03/2020, 13:49
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 4 martie 2020. Maimuțele sunt copleșite de emoții negative
Astrele zodiacului chinezesc nu vin cu vești tocmai bune pentru nativii din Maimuță. Sursa foto: pixabay.com

FANATIK îți aduce horoscopul chinezesc pentru ziua de miercuri, 4 martie, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Va trebui să faci față unor provocări venite parcă de nicăieri, mai ales din punct de vedere profesional. Înarmează-te cu răbdare și păstrează-ți optimismul la cote înalte. Ai depășit cu bine situații mult mai dificile.

Ce surprize ți-au pregătit astrele zodiacului chinezesc în ziua de miercuri, 4 martie

Dacă ești născut în zodia Maimuței, îți recomandăm să nu te lași copleșit de emoțiile negative care te încearcă. Orice problemă ai avea, încearcă să nu duci povara de unul singur. Vorbește cu persoanele apropiate, sigur te pot sfătui să depășești acest impas.

Șobolan

Ai o zi de succes în care ți se vor oferi multe motive de bucurie, de veselie, de distracție. Primul plan vizat de vești excelente este cel sentimental, deci programează-ți o întâlnire cu persoana iubită. Dacă ești singur ieși undeva, nu se știe de unde sare iepurele și vei încheia ziua îndrăgostit lulea. Și la serviciu se pot auzi vești bune, pentru că reușitele vin pe bandă rulantă, ai un sentiment puternic de succes, de satisfacție profesională. Toate ar trebui să meargă ca pe roate azi, căci apar suficiente ocazii de a zâmbi, de a transmite lumii cât de bine îți merge.

Bivol

Cuvântul care îți vine în minte azi este abundența – îți apar o mulțime de lucruri utile în cale și numai de tine depinde cum le valorifici. Întâlnești mulți oameni care îți pot fi de ajutor, apar oferte profitabile care merită puse în aplicare, vin informații care te pot ajuta să restabilești echilibrul pe multe planuri ale vieții. Sunt ponturi concrete, nu simple păreri, te poți folosi de ele cât se poate de clar. Poate și banii ajung azi pe un teren promițător, chiar dacă se și duc repede, dar măcar ai de unde plăti. Și aceasta este o senzație plăcută de prosperitate!

Tigru

Nu treci la etapa următoare a proiectului la care lucrezi până nu ești sigur că ai înțeles situația corect, că deții toate informațiile necesare și că sunt îndeplinite toate condițiile unei evoluții fără întrerupere. Dacă ai scăpat ceva din vedere, te vei întoarce din drum și ți se va strica tot cheful și elanul. Nu te apuca de ceva nou dacă ești încă prins în alte activități care necesită concentrare. Ocupă-te de ele, du-le la îndeplinire cu calm și abia după ce te vei elibera complet, te poți gândi și la altceva. Nu încerca să lucrezi pe două fronturi simultan, pentru că vei da piept cu propriile limite și neputințe.

Iepure

Nu te juca cu timpul pentru că fiecare minut care trece contează în situația de față. Nici nu îți dai seama când trece timpul dacă îl risipești pe nimicuri. Ai o relație cu totul specială cu timpul, ești eficient, organizat, dar de data aceasta ai impresia că deții tot timpul din lume pentru a te mișca în voie. Lucrurile nu stau chiar așa, vei ajunge în fața unui impas în care îți vei da seama că nu ai folosit orele cu înțelepciune, intri în criză de timp și începi să faci gafe și apoi vei regreta că nu ți-ai organizat mai bine sarcinile. Acum este deja prea târziu, dar poți învăța din toate!

Dragon

Ești un pic reticent la nou, consideri că această viziune nouă nu ți se potrivește. Înainte de a face vreun pas, ori pentru a o accepta, ori pentru a o respinge, mai aștepți puțin să vezi dacă apar ceva informații suplimentare prin care să te lămurești mai bine ce aduce noua atitudine de viață. Poate nu o accepți doar din comoditate, din obișnuință, pentru că nu ai forța de a renunța la ceea ce ai deja, dar poate este și mult prea grea pentru puterile actuale. Nu o respinge, mai meditează asupra ei, pentru că într-o zi îi vei vedea efectele. Uneori, schimbarea nu vine lin, ci ca un tăvălug!

Șarpe

Adevărul poate reveni la lumină după o luptă întreagă cu minciuna. Poate ai comis o eroare cândva care acum își arată efectele nedorite și trebuie să te grăbești, măcar acum, după atâta timp, să restabilești ordinea corectă. Dacă altcineva ți-a înșelat așteptările, trebuie să i-o spui direct, pentru că nici nu și-a dat seama că a greșit față de tine. Va face tot posibilul să îndrepte lucrurile. Parcă se face lumină, lucrurile reintră pe făgaș normal și te vei liniști pentru că neregulile nu pot dura la nesfârșit.

Cal

Azi iubirea este la cote maxime, persoana iubită te așază în centrul universului său și te simți foarte bine în această postură. Iubirea îți dă energie, curaj, încredere, te șții susținut necondiționat și ești capabil de adevărate miracole. Veștile bune îți vin direct către inimă și motivele de fericire apar valuri-valuri, încât ai putea spune că este una dintre cele mai grozave zile în plan sentimental. Poate fi momentul de top al unei povești de iubire, cum ar fi prima întâlnire cu cel de care te-ai îndrăgostit, o cerere în căsătorie.

Capră/Oaie

Nu pune la suflet micile motive de supărare care apar la orizont. Dacă nu le dai prea multă atenție, vor dispărea de la sine, ca atare cea mai bună atitudine în fața lor este umorul. Glumind pe seama veștilor tocmai aflate, luându-le peste picior, de parcă ar fi motiv de distracție și nicidecum unul de îngrijorare, vei vedea că efectele lor vor trece fără să te atingă. Situația de față este prea banală ca s-o amplifici atât. Zâmbește, glumește pe marginea celor aflate, deoarece este atitudinea cea mai bună pentru ca efectele negative să nu se resimtă în nimic din ceea ce faci.

Maimuță

Nu te lăsa copleșit de o emoție negativă, chiar dacă ai impresia că, în loc să scapi de ea, devine din ce în ce mai puternică. Este pentru că o lași să crească, o alimentezi fără motiv, când ai în jur atât de multe lucruri minunate către care să îți îndrepți atenția și astfel să îți abați gândul de la acel aspect neplăcut. Exagerezi crezând că numai tu faci sacrificii și că ești cel care are de suferit. Dacă stai cu inima strânsă și cu ochii în pământ, nu poți observa și ar putea trece pe lângă tine motive excelente de bucurie. Capul sus și zâmbește!

Cocoș

Când un aspect al vieții te stresează prea mult, devii sclavul acelui gând, de aceea trebuie să ai întotdeauna un plan de rezervă către care să-ți îndrepți atenția. Nu da atâta importanță unui fleac, unei piedici minore, ci, când vezi că nimic nu mai merge într-o direcție, ocupă-te imediat de celălalt plan. Astfel îți va abate gândul de la primele motive de enervare și vei vedea că vei trece mult mai ușor peste toate. Nu are rost să te cramponezi de un hop neînsemnat și să-l transformi în ceva catastrofal, când totul poate fi reparat cu o atitudine mai jucăușă, mai superficială.

Câine

Fii foarte atent la oamenii pe care îi atragi astăzi alături într-un plan comun, pentru că s-ar putea să nu fie cei mai potriviți colegi pentru ceea ce ți-ai propus. Ori au interese egoiste și vor face tot posibilul să tragă, la final, tot succesul de partea lor, ori doar vor profita de eforturile tale pentru a-și asigura lor ascensiunea. Fii foarte exigent, atent la toate semnalele negative care vin de la aceștia, pentru că îți vei da seama din timp că au ceva de ascuns și, mai ales, de urmărit, ce te poate dezavantaja. Selectează-ți colaboratorii cu maximă prudență!

Mistreț

Este un moment bun să îți stabilești o strategie pe termen lung pentru a atinge un obiectiv căruia îi acorzi o semnificație specială. Ești abia la început, dar privește deja până departe, convins că vor ieși toate ca la carte. Este perfectă această atitudine optimistă și entuziastă în fața noului, și așază fiecare detaliu la locul potrivit cu bucurie, sigur că tot ce clădești acum, cuvânt cu cuvânt și gând cu gând, va duce în final la o construcție demnă de mândrie și de laudă. Ești conștient că ceea ce stabilești acum va avea rezultatele visate, și nu te abate de la planul pe care l-ai realizat cu încredere deplină în succes.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×