Caz șocant într-o școală din Iași! O fetiță a murit după ce a căzut pe scări

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
16/12/2019, 13:45
Caz șocant într-o școală din Iași! O fetiță a murit după ce a căzut pe scări
O fetiță de 8 ani a murit după ce a căzut pe scările din școala la care învăța. Sursa foto. hepta.ro

Caz șocant la o școală pentru copii cu nevoi speciale din Târgu Frumos, Liceul Teoretic Moldova, Iași, unde o fetiță de doar opt ani și-a pierdut viața după ce a căzut pe scări. Tragedia s-a produs duminică, 15 decembrie, în jurul orei 15:30.

O fetiță a murit după ce a căzut pe scările din școala la care învăța

Micuța a fost transportată de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Din păcate, a murit luni dimineață, potrivit anunțului reprezentanților unității medicale.

Surse din anchetă citate de observator.tv au relatat că fetița a fost lăsată nesupravegheată preț de câteva secunde, moment în care, nevăzătoare fiind, a alunecat pe scările din interiorul instituției de învățământ, căzătura provocându-i leziuni grave la nivelul capului.

După ce Inspectoratul Școlar Județean a anunțat că va efectua verificări amănunțite, pe fir a intrat și Poliția din Iași, care cercetează în aceste momente cauzele exacte ce au condus la producerea nefericitului eveniment. „De la prima oră am fost într-o comisie de cercetare în şcoală pentru o cercetare preliminară a ceea ce s-a întâmplat la Liceul Special din Târgu Frumos.

Sunt în acest moment două comisii care îşi desfăşoară activitatea, comisii de verificare. Este vorba de o comisie care este orientată spre cercetarea disciplinară a pedagogului care răspundea de fetiţă ieri în intervalul de timp în care s-a întâmplat accidentul, iar a doua comisie este orientată spre cercetarea disciplinară a directorului unităţii de învăţământ”, au declarat reprezentanții ISJ pentru ziuadeiasi.ro.

Totodată, aceștia au precizat că întreg incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere din interiorul școlii pentru copii cu nevoi speciale, imaginile fiind puse la dispoziția tuturor celor care se ocupă de această anchetă.

Accident nefericit la o școală din Neamț. Copil împins de un coleg, aproape să rămână fără un testicul

Un alt incident nefericit a avut loc recent în Școala Vaduri din comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, unde un copil a fost la un pas să rămână fără un testicul, din cauza unui alt coleg. Micuțul a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală și nu este exclus să aibă parte în curând de o altă operație dificilă, susțin medicii.

Pe scurt, un băiețel cu deficiențe grave (autism și ADHD) a fost împins în colțul catedrei de colegul său de bancă, rănindu-se grav în zona genitală. În urma anchetei făcute de DGASPC s-a ajuns la concluzia că nu se poate pune problema unui caz de abuz, fiind vorba despre o „altercație între copii”.

Din acest motiv, conducerea școlii nu a anunțat Inspectoratul, considerând cazul închis odată cu verdictul că n-a fost abuz. Chestionată pe marginea acestui subiect, directoarea Școlii Vaduri și-a exprimat convingerea că nu putem vorbi despre un caz de violență.

A fost un accident nefericit, nu se poate discuta despre bullying sau despre violență. Nu l-a lovit, n-a dat în el, l-a împins fără să-și dea seama ce se va întâmpla. Copilul ar trebui să vină la școală cu însoțitor, dar are un frate mai mic cu care nu are cine sta și familia n-a găsit, încă, o soluție. Am făcut un compromis ca să nu rămână în afara sistemului de învățământ”, a declarat profesoara Daniela Semian.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×